Iancu vrea să scape de bătrâni!

Iancu vrea să scape de bătrâni!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Primele zile la Timișoara i-au creat lui Balint o atitudine foarte optimistă. Pregătirea de iarnă este însă abia la început, iar acum pentru tot lotul urmează șase săptămâni de evaluare.

Lăudat de Marian Iancu în introducerea primei conferințe făcute în Banat, noul tehnician nu a uitat că rezultatele îl vor ține în funcție, nu cuvintele. „Acești jucători au realizat 35 de puncte. Eu nu pot să renunț la vreunul. Nu am avut timp să îi cunosc, trebuie să îi cunosc, să lucrez cu ei”, a mai spus Pele.

Marian Iancu a atras atenția și asupra talentelor de la echipa a doua și de la clubul de juniori. Din 2010, bănățenii se vor putea baza pe o echipă formată majoritar din jucători crescuți de club. „Câțiva din acea generație au și debutat, dacă ne uităm la Luchin, Pantilimon sau Latovlevici”.

În această situație, zilele jucătorilor cu vârste de peste 30 de ani par a fi numărate la clubul de pe Bega. Printre cei vizați se află nume importante precum căpitanul Alexa, Bădoi, frații Karamyan și Bucur.

Clujenii, luați peste picior

La aflarea veștii că Dusan Uhrin jr este consilier la CFR Cluj, Marian Iancu a glumit pe seama campioanei en-titre. „Noi ne-am adus un antrenor principal, român, tânăr, cu dorință. Nu ne-am adus consilier. E importantă poziția noastră”, a spus cu umor Iancu.

"Mie mi-a prezentat Gabi Balint statisticile echipei mult mai în detaliu și am ascultat ca un copil la școală tot ce avea de spus" – Marian Iancu, președinte Poli Timișoara

"S-au făcut lucruri bune aici și o să le continuăm. Sigur, o să încerc să aduc niște modificări în privința jocului defensiv"
– Gabi Balint, antrenor Poli Timișoara

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Anunţ trist despre Kate Middleton, făcut de apropiaţi! Trece prin iad
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Abia dat afară de Chelsea, Mauricio Pochettino și-a ales viitoarea destinație: ”E înnebunit”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna…
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Primul jucător de la Liverpool care vrea să plece, după venirea lui Arne Slot pe Anfield Road
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Ramona Bădescu arată BESTIAL la 55 de ani! E sexy în costum de baie: ce mănâncă zilnic
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
Anamaria Prodan a făcut marele anunţ chiar de faţă cu Ronald Gavril. Cum vor reacţiona Caciuc şi Reghecampf
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe…
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Lovitura uriaşă dată de milionarul celebru care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase: Românul ăsta mare şi prost
Lovitura uriaşă dată de milionarul celebru care l-a jignit incalificabil pe Ilie Năstase: Românul ăsta mare şi prost
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Câștigător Survivor All Stars 2024 | Cine ia marele premiu de 100.000 de euro de la Pro TV
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Regula obligatorie pentru POSESORII DE PISICI. S-a dat ordin pentru toată lumea
Descoperirea secolului! Breaking news!
Descoperirea secolului! Breaking news!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Previziune sumbră a unui analist politic: Alegerile din 2024 ar putea fi ultimele înainte de următorul război mondial
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Polo: CSA Steaua BA Bucureşti este noua campioană la categoria U19
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cum poți prelungi viața cauciucurilor? Metoda este simplă
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
Cât cere o menajeră topless pentru a face curățenie două ore. Tânăra taxează scump serviciile sale exclusiviste
×